Treceți la conținutul principal

Recenzie MISS PEREGRINE de Ransom Riggs

                                Căminul copiilor deosebiți

Titlu original: Home for peculiar children
Editura: Youngart
Autor: Ransom Riggs
Număr de pagini: 392



O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în
lumea umbrelor .

“Riggs jonglează cu măiestrie cu fantezia şi realitatea, proza şi arta fotografică, pentru a crea o poveste terifiantă, dar în acelaşi timp încântătoare.”
Associated Press

Această carte face parte din deosebita serie de cărți Miss Peregrine și reprezintă doar primul volum al acesteia, iar, pe de altă parte, "Căminul copiilor deosebiți" se bazează pe prietenia care se va lega între personajul principal și ceilalți copii, pe dragostea dintre el și Emma și, nu în ultimul rând, exemplarul prezintă mister, misterul ce va denota suspans.
  • Am început să citesc această carte în urmă cu aproximativ 4-5 zile și, recunosc, voiam să mă conving dacă  este așa cum se zvonise și anume, o carte care impresionează. Nu spun că părerile nu se împart în două categorii, însă de cele mai multe ori prefer să citesc ceea ce mă atrage, deoarece gusturile nu se discută. Am dat cu ochii peste acest exemplar de foarte multe ori, însă niciodată n-am zis " Gata! Trebuie să îl am și eu!". Nutream pur și simplu o oarecare simpatie față de copertă, necunoscând subiectul în sine.
  • În ceea ce privește aspectul acestei cărți, mă bucur că cei de la Youngart au păstrat coperta originală. Arată chiar bine. Un prim aspect ar fi faptul că aceasta nu sugerează prea multe sau mai bine zis, nu scoate în evidență detaliile esențiale, ci îți oferă posibilitatea de a crea o lume fantastică așa cum îți dorești, până în momentul în care citești cartea și rămâi ceva de genul " WOW''. Aceasta este strict părerea mea, deoarece volumul  chiar m-a impresionat, dar și speriat în același timp.
  • Așadar, nu vreau s-o lungesc prea mult, astfel că voi da câteva detalii referitoare atât la contextul cărții, cât și la personajele care ne încântă pe parcursul operei.
  • Povestea începe prezentându-l pe Jacob Portman, un tânăr de aproximativ 15-16 ani care trăiește alături de familia lui într-un oraș în cadrul căruia nu duc lipsă de nimic și sunt fericiți. Însă, pe lângă Jacob, în cadrul romanului mai apar și tatăl lui, respectiv mama lui. Să fie oare aceștia toți membri familiei? Desigur că nu, aici este surprins și bunicul protagonistului, un bătrân care în urma pierderii soției sale s-a baricadat și s-a depărtat de lumea de afară. Acesta este bun povestitor, astfel că începe să îi prezinte nepotului său anumite secvențe din viața lui, în cadrul cărora se afla în dificultate. Este important să amintesc faptul că poveștile bătrânului nu erau povești întâmplătoare, ci erau povești ce surprindeau o notă de adevăr sau poate chiar adevărul în totalitate. Voi ce ziceți? Bietul copil, auzind tot ce i se povestește își acuză bunicul cum că încearcă să îl sperie, deoarece, la o vârstă fragedă fiind, copilul dispune de creativitate .
  • După toate cele istorisite de bunicul său, Jacob, începe să își imagineze tot felul de creaturi care au menirea de a-l urmări și de a nu-i da pace. Până acum nu se întâmplă nimic grav sau demn de speriat, însă într-o zi, acesta are parte de niște poze care îi rămân întipărite în minte pentru mult timp sau pentru totdeauna? Ce părere va avea Jacob despre bunicul lui după ce acesta îi va dezvălui o mulțime de secrete, dar îl omite pe cel mai esențial și mai valoros? Va reuși nepotul bătrânului să afle în cele din urmă secretul care a rămas o enigmă?
  • Doresc să afirm faptul că această carte dispune și de secvențe mai puțin plăcute care, emoționează,însă o să amintesc doar una dintre acestea, deoarece magia constă în descoperirea de noutăți ale relatării. Astfel, se întâmplă ceva tragic, ce aduce durere atât în sufletul lui Jacob, cât și în sufletele părinților lui. Să se fi întâmplat ceva cu bunicul Portman? Și dacă da, să fie oare din cauza bătrâneții sau ceea ce a povestit el este adevărat, și acest eveniment tragic are legătură cu ei? Cert este faptul că  ducea o viață grea, în principiu datorită trecutului care scurgea din el fiecare picătură de viață și suflare omenească.
  • Bunicul, nu este singurul personaj asupra căruia se abat dileme, ci, mai exact, și Jacob are parte de situații nefericite, astfel să datorită poveștilor aflate de la bunicul său, băiatul este considerat nebun, lipsit de normalitate. Acestea fiind aflate, părinții lui hotărăsc să-l îi angajeze un psiholog sau, mai exact, un psihiatru, care îi va fi alături și îl va ajuta să devină din nou un băiat normal! Hmmm, asta dacă el a fost măcar o dată un băiat normal!
  • Acestea fiind spuse, Jacob este îndrumat de către mentorul lui să viziteze orfelinatul de pe insulă, unde și-a petrecut copilăria bunicul său. Vizita are menirea de a ajuta protagonistul să se detașeze de fantastic și să pătrundă în lumea celor normali, în lumea celor care nu dispun de puteri supranaturale și nu sunt deosebiți. Ador evenimentele care se vor succede una după alta, fără a forța nota fantastică.
  • Alături de tatăl său, deoarece Jacob a plecat împreună cu acesta pe insulă, se simte destul de detașat, dar și plictisit, în același timp, deoarece domnul Portman, este interesat de cele mai multe ori de păsări și astfel, descoperim că cei doi nu au pasiuni comune.
  • Plină de suspans și foarte înfricoșătoare, cartea aceasta îți face pielea de găină. Chiar și eu ,citind-o seara, aveam impresia că se aud tot felul de zgomote în casă! HA HA HA! Asta se datorează descrierii pe care autorul o realizează copiilor din cadrul orfelinatului de pe insulă. În cazul în care o să citiți această lectură și v-aș recomanda-o cu mare drag, o să vedeți despre ce este vorba și o să descoperiți și motivul pentru care am avut impresia că o entitate necunoscută este în casa mea :)).
  • Tot ce am surprins până acum , nu este decât începutul, aventura de acum începe.  O să aveți parte de foarte mult surprize și cel mai important, se va surprinde e evoluție a protagonistului. Dacă la început era un băiat emotiv, părăsit de putere și animat de gânduri ce îl răscoleau, spre sfârșitul cărții, vom observa că nu mai este cum a fost, astfel că va dispune de curajul ce nu l-a dominat în trecut, de vitejie și o profundă istețime ce îi va servi în cele mai grele momente.
  • Acțiunea cărții este una foarte alertă și combinată cu dialogul și descrierea, cartea va fi citită repede, mai ales că această ediție a cărții dispune și de o serie de fotografii care îi întruchipează pe copiii deosebiți. Imaginile sunt un aspect relevant pentru că te ajută să îți formezi o imagine mai concretă despre cum ar putea arăta personajele, respectiv cadrul în care are loc acțiunea.
  • De asemenea,  tot prin lecturarea acestei cărți vom descoperi faptul că doctorul nu este ceea ce se presupune a fi. Este și el un copil deosebit sau face parte din categoria celor încadrați în tipologia răului? Să fi fost Jacob păcălit în tot acest timp și să se fi destăinuit în fața unui om care, de fapt, îi voia răul?
  • Nu doresc să dau mai multe detalii fiindcă dacă aș începe să punctez mai multe aspecte, acestea ar fi spoilere, tot ceea ce este surprins în carte, având o însemnătate aparte  și nu doresc să vă dezvălui tot misterul . Consider că povestirea aceasta este una demnă de recomandat. Te surprinde și te ajută să te integrezi în lumea celor deosebiți, chiar dacă îți dorești asta, chiar dacă te opui. Pur și simplu, pe mine, m-a captat de la început, deși, recunosc, îmi este foarte greu să încep o altă carte. Spun asta deoarece, de multe ori, rămân cu mintea la alte lecturi pe care le-am parcurs cu doar puțin timp în urmă.
  • Nu pot omite nici faptul că îmi place foarte mult de Miss Peregrine, aceasta fiind o directoare care îl aștepta pe Jacob de mult timp. Voia să se întâlnească cu el, să discute, și cel mai important, să-i dezvăluie adevărul după care a tânjit o bună bucată de vreme. Această doamnă Peregrine este cunoscută și sub numele de Pasărea. Oare de la ce ar putea veni acest apelativ? De ce i s-a adresat tocmai ei acest nume? Cu timpul , o să observați că toate se leagă și de la o simplă lectură, povestea va deveni una nemaipomenită și demnă de apreciat.
  • Este prima dată când citesc o carte de Ransom Riggs și mi-a lăsat o impresie bună cu privire la acest volum din serie și, categoric, doresc să progresez cu lectura și să ajung și la celelalte cărți care se presupun a fi la fel de calitative. Mă întreb uneori, cât de genială trebuie să fie mintea unui om pentru a-și imagina o lume a caraterelor fantastice care să surprindă așa de mult, precum acest autor.
  • Abia aștept să vizionez și filmul. Consider că acesta îmi va face mult mai clare anumite aspecte care nu mi s-au clarificat și, pe de altă parte, îmi voi forma o viziune mult mai amplă față de personajele și locurile prezentate pe parcursului relatării. Am urmărit trailerul și grafica mi se pare genială.
  • Cartea merită 5 steluțe : ☆☆☆☆☆
  • Totodată, lecturarea acesteia este recomandat să se facă de persoanele care depășesc vârsta de 16 ani, ceea ce este  o prostie, fiindcă mie mi se pare a fi o carte scrisă pentru vârstele fragede și nu numai. Vă recomand această carte cu cea mai mare încredere și sper să vă placă măcar jumătate din cat mi-a plăcut mie.

Comentarii

  1. Uită-te și la film, e super realizat, chiar dacă s-au schimbat unele lucruri! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vizionat și filmul. Sincer, chiar mi-a plăcut :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Părerea voastră contează

Postări populare de pe acest blog

TOP 5 cărți (ale autorilor străini) care m-au impresionat cel mai mult în anul 2017

Bună, dragilor!
Cum nu prea am realizat astfel de articole pe blog, m-am gândit că acum ar fi momentul, mai ales că anul 2017 a fost un an plin de lecturi calitative. În materie de citit, am lecturat undeva la o sută de cărți (nu sunt sigură, nu am ținut o evidență), așadar, mi-a fost destul de greu să mă limitez doar la 5 cărți.
Totuși, într-un final le-am ales și, mai mult decât atât, aceste lecturi le recomand cu mare încredere.


Cărțile nu sunt în ordine, întrucât nu mă pot decide care mi-a plăcut cel mai mult.

Astfel, o să amintesc despre fiecare în parte și sper ca acestea să fie și pe gustul vostru.

Ferma animalelor de George Orwell

Aceasta este o lectură scurtă, care, sunt sigură, a impresionat pe mulți.
Pe blog nu am realizat o recenzie cărții, însă dacă doriți mai multe informații și vreți să aflați, de asemenea, ce emoții mi-a trezit, aș putea să întocmesc un review.

Un șir infinit de țestoase de John Green

Am citit-o în luna decembrie și a fost o lectură tare ușoară, dar frum…

Recenzie - Tu de Caroline Kepnes

TuAutor: Caroline Kepnes
Editura: Herg Benet
Colecția: Passport, Literatură străină
Număr de pagini: 447




Atunci când o tânără și frumoasă scriitoare aspirantă intră în librăria din New York în care lucrează Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine în situația lui: îi caută pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit. Este doar o singură Guinevere Beck în întreaga metropolă. Ea are un profil public de Facebook și postează pe Twitter neîncetat, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe: se recomandă pur și simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuiește pe Bank Street și va fi la un bar din Brooklyn diseară – locul perfect pentru o întâlnire „întâmplătoare”. Pe măsură ce Joe capătă în mod invizibil și obsesiv controlul asupra vieții lui Beck, el orchestrează o serie de evenimente pentru a se asigura că Beck nimerește în brațele lui primitoare. Trecând de la statutul de hărțuitor din umbră la cel de iubit oficial, Joe se trans…

Interviu cu Monica Lebădă #4

Interviu Nu o pot lăsa pe autoarea Monica Lebădă la o parte din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi faptul că mi-a plăcut extrem de mult prima carte pe care aceasta a scris-o și anume Zbor întrerupt, o carte care m-a zguduit, o carte care mi-a stârnit o sumedenie de emoții. Zbor întrerupt este o carte care nu poate fi lăsată din mână, până la finele lecturării ei. Dacă sunteți curioși în privința acestui prin volum din trilogie, o puteți găsi, cu ușurință, pe blogul meu printr-un click aici.
Din multe motive obiective, eu nu am avut prilejul de continua seria, însă sper să îmi pot achiziționa cât de repede și celelalte două volume pentru că suspansul încă a rămas instalat în ceea ce privește seria.
Cu alte cuvinte, sunteți pregătiți să o cunoașteți mai bine pe Monica Lebădă?

Țin să îi mulțumesc autoarei pentru timpul acordat și pentru răspunsurile sincere și frumoase pe care le-a dat!



1. În primul rând, vreau să te felicit pentru minunatele cărți scrise. Cum a luat naștere totul?

R…